Informatii generale
Timpul de protombina (PT) ete un test screening care se utilizeaza pentru a diagnostica deficientele de coagulare ale sangelui. Cu ajutorul acestuia este evaluata activitatea factorilor implicati pe calea “extrinseca” si “comuna” a coagularii: FVII (proconvertina), FX (Stuwart-Prower), FV (proaccelerina), FII (protrombina), FI (fibrinogenul), a factorilor dependentu de vitamina K (mai putin FIX), cat si functia de sinteza a ficatului.
In vitro, PT masoara timpul scurs intre adaugarea unei mixturi standardizate de tromboplastina tisulara si calciu la o plasma anticoagulata cu citrat, saraca in trombocite si detectia formarii cheagului, reprezentand polimerizarea fibrinei, rezultate in urma actiunii trombinei.
Un PT prelungit poate indica functionarea deficitara a unuia sau a mai multor factori de coagulare (I, II, V, VII, X) sau prezenta unui inhibitor.
Recomandari privind efectuarea testului
PT este un test destul de comun utilizat in urmatoarele situatii:
– pentru monitorizarea terapiei anticoagulante orale (warfarina), acesta fiind sensibil la trei din cei patru factori de coagulare dependenti de vitamina K;
– in screeningul deficientelor congenitale sau dobandite ale factorilor II, V, VII, X si fibrinogenului;
– screeningul preoperator al hemostazei;
– desfibrinogenemii;
– deficit de vitamina K;
– monitorizarea functiei de sinteza proteica a ficatului.
Pregatirea pacientului – recoltarea se realizeaza “à jeun” (pe nemancate)
Specimenul recoltat – sange venos
Recipientul de recoltare – vacutainer citrat de sodiu 0,105M (raport citrat de sodiu-sange = 1/9)
Cantitate recoltata – cat permite vacuumul
Pentru a se evita coagularea partiala a probei se va asigura amestecul corect al sangelui cu anticoagulantul prin cateva miscari blande de inversiune a tubului (5-6 inversiuni).
Cauze de respingere a probei
- specimen coagulat sau hemolizat;
- proba recoltata in alt recipient decat in cel cu citrat de sodiu;
- vacuntainer care un contine cel putin 90% sanfe
Stabilitate proba
– proba este stabila 8 ore la temperatura a camerei, dupa care fatorii V si VIII devin inactivi;
– plasma este stabila timp de 3 saptamani la o temperatura de -20ºC si mai mult de 1 an la temperature de -70ºC;
– inainte de analizare probele congelate trebuie dezghetate rapid in 3-5 min la 37ºC, dar nu la temperaturi mai mici deoarece se poate produce crioprecipitare
Metoda – coagulometrica
Exprimarea rezultatelor
– in secunde (pentru timpul de coagulare);
– ca proecnt (%) din activitatea normala (activitatea protombinica – AP);
– ca raport protombinic (PR);
– ca INR.
Valori de referinta
Normal: activitatea de protombina > 70% (valorile >100% nu au semnificatie clinica).
Interval terapeutic:
– INR=2,5-3,5 (3,0): valve cardiace mecanice, episoade tromboembolice repetate la pacienti anticoagulati cu INR therapeutic;
– INR=3,0-4,0 (3,5): infarct miocardic, pacienti cu tromboza remisa de proteza valvulara mecanica aortica;
– INR=3,5-4,5 (4,0): pacienti cu tromboza remisa de proteza valvulara mecanica mitrala;
– INR=1,5-1,9: pacienti cu un prim episod neprovocat de tromboza venoasa profunda sau embolism pulmonar.
Valori critice – INR>6: risc hemoragic (mai ales la pacientii cu boli gastro-intestinale, HTA, boli renale, cerebro-vasculare, tratament antiagregant, alte medicamente potentiatoare).
Interpretarea rezultatelor
Un timp crescut PT (AP scazuta) inseamna ca timpul de coagulare al sangelui este crescut, iar acest lucru se datoreaza: tratament cu anticoagulante orale, deficit congenital sau dobandit de factori II, V, VII, X, deficit de vitamina K la nou nascuti, diateze hemoragice la nou nascuti, afectiuni hepatice, obstructie biliara, tulburari de absorbtie intestinala a grasimilor, malnutritie, CID, sindrom Zollinger-Ellison, hipofibrinogenemie (fibrinogen <60mg/dl), disfibrinogenemie, unii pacienti cu anticoagulant lupic.
De multe ori rezultatele testului PT sunt interpretate impreuna cu rezultatele testului PTT pentru a determina cauzele care ingreuneaza sau impiedica coagularea.
| Interpretarea rezultatelor PT si PTT la pacientii cu tendinte hemoragice |
| Rezultat PT |
Rezultat PTT |
Conditii posibile |
| Prelungit |
Normal |
afectiuni hepatice, deficienta de vitamina K, deficit sau nivel scazut FVII |
| Normal |
Prelungit |
deficit sau nivel scazut VIII, IX sau XI, ori prezenta anticoagulantului lupic |
| Prelungit |
Prelungit |
deficit sau nivel scazut FI, FII, FV sau FX, boala Willebrad, afectiuni hepatice, DIC |
| Normal |
Normal |
trombocitopenie, deficienta de FXIII, usoare deficiente ale altor fatori ai coagularii |
Limite si interferente
– ractivul folosit in laborator nu este influentat de niveluri ale heparinei nefractionate si de niveluri ale heparinei cu greutate moleculara mica;
– calitatea punctiei venoase: manevrele traumatice care duc la eliberarea de tromboplastina tisulara si vacutainerele recoltate insuficient, prin modificarea raportului sange-citrat, au ca rezultat scurtarea PT;
– la valori ale hematocritului care depasesc 55% concentratia plasmatica de citrat este anormal de mare si volumul de anticoagulant/sange trebuie ajustat luand in considerare alterarea volumului plasmatic;
– mentinerea prelungita a plasmei la temperaturi cuprinse intre 4-8ºC poate determina activarea la rece cu cresterea FVII, fapt ce ar conduce la o scadere a PT;
– daca proba este recoltata de pe un cateter venos periferic sau central pe care a fost administrata solutie hipertona de NaCl, PT si APTT va fi prelungit;
– produsii de degradare ai fibrinei prezenti in proba conduc la prelungirea PT;
– diverse medicamente pot influenta PT.