Informatii generale

Ureea este un compus chimic organic care este produs de catre organism in urma sintezei de proteine. Aceasta este principalul produs azotat final al metabolismului aminoacizilor si se formeaza in ficat. Cea mai mare parte a ureei este eliminata prin filtrare glomerulara.

Nivelul de uree din sange si din urina variaza direct proportional cu regimul alimentar proteic si invers proportional cu anabolismul celular din cursul starilor de crestere, graviditate sau convalescenta.

Recomandari pentru efectuarea testului

Determinarea ureei serice se efectueaza:

-          pentru diagnosticarea insuficientei renale;

-          pentru diferentierea intre azotemia prerenale si postrenala pe baza raportului uree/creatinina;

-          in insuficienta renala terminala;

-          pentru monitorizarea succesului dietei hipoproteice in insuficienta renala cronica;

-          pentru monitorizarea hemodializei.

In laborator se determina atat ureea serica propriu-zisa cat si portiunea azotata a ureei: ureea nitrogen (BUN).

Pregatirea pacientului – recoltarea se realizeaza “à jeun” (pe nemancate) sau postprandial (dupa masa).

Specimenul recoltat – sange venos

Recipientul de recoltare – vacuntainer fara anticoagulant cu/fara gel separator

Cantitate recoltata – minim 0,5 ml ser

Prelucrarea specimenului recoltat – serul este separat prin centrifugare

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei, 7 zile la 2-8° C, si 1 an la -20°C.

Metoda – spectrofotometrica (kinetica)

Valori de referinta

Acestea difera in functie de varta.

• Pentru uree:

-          0-6 luni: <42 mg/dl;

-          7 luni – 18 ani: <48 mg/dl;

-          peste 18 ani: <50 mg/dl.

• Pentru uree nitrogen (BUN):

-          0-12uni: <19 mg/dl;

-          1-18 ani: <18 mg/dl;

-          peste 18 ani: <20 mg/dl.

Limita de detectie – 5 mg/dl (0,83 mmol/l)

Interpretarea rezultatelor

-          valoarea scazuta a ureei se datoreaza unei stari de hiperhidratare;

-          o valaore de 10-20 mg/dl indica o functie glomerulara normala;

-          cresterea ureei in sange la 50-150 mg/dl presupune o afectiune la nivelul rinichilor;

-          o valaore crescuta a ureei de 150-250 mg/dl indica o afectiune severa a functiei glomerulare.

Cresterea ureei serice (azotemie):

-          azotemie prerenala (scaderea perfuziei renale): in conditii de insuficienta cardiaca congestiva, hemoragie digestiva, soc sau deshidratare;

-          azotemie renala: glomerulonefrite, pielonefrite;

-          azotemie postrenala (obstructii ale tractului urinar);

-          intensificarea catabolismului proteic.

Scaderi ale ureei serice:

-          insuficienta hepatica: toxine, boli infectioase;

-          acromegalie;

-          malnutritie;

-          malabsorbtie;

-          hormoni anabolizati;

-          SIADH (sindromul secretiei neadecvate de ADH – hormon antidiuretic);

-          hiperamoniemiile ereditare.

Limite si interferente

-          la copii si la femeile in ultimul trimestru al sarcinii nivelul ureei serice este mai scazut;

-          o dieta saraca in proteine si cu un continut crescut de carbohidrati determina scaderea nivelului de uree serica;

-          administrarea intravenoasa excesiva de fluide poate sa determine o scadere a nivelului de uree serica;

-          medicamentele pot determina cresteri sau scaderi al nivelului de uree serica.